La începutul lunii decembrie, anul 1492 - istoricii dezbat încă dacă data corectă e 2 sau 5 – un anume Jerez, marinar din forţa expediţionară a lui Cristofor Columb, debarcă pe coasta de nord a Cubei, şi face o descoperire ce avea să se bucure de o tradiţie care dăinuie şi azi: între buzele unui indian Taino ardea un băţ de foi rulate. Pe loc, Jerez îl imită şi senzaţia pe care o încearcă îi place. Rău făcuse, pentru că întorcându-se la Madrid, Inchiziţia îl condamnă la doi ani de închisoare. În conformitate cu mărturia suitei sale, şi în primul rând a soţiei, din gura lui a ieşit fum şi din ochii săi scântei…

În 1520 tabacul ajunge în Europa prin porţile spaniole: Sevilla, Cadiz, Cartagina şi Moguer, dar şi prin portul Lisabonei, în Portugalia.

Consumul de tutun a crescut în Spania şi în Portugalia şi a ajuns în Franţa prin intermediul ambasadorului Jean Nicot, care se afla la Porto, şi care a dat numele său nicotinei. Acesta a vindecat-o pe regină de migrene, administrându-i tabac sub formă de inhalaţie. Mai târziu, s-a răspândit în Italia şi Marea Britanie.

Spre mijlocul secolului al XVI-lea, tutunul devenise un produs comun în toată Europa şi 50 de ani mai târziu, apar primele companii comerciale in cele două Americi. Calităţile medicinale ale tutunului sunt cele care au condus la înflorirea afacerii, deşi unele personaje de rang înalt, cum ar fi Philip al II-lea al Spaniei, şi James I al Angliei i-au condamnat consumarea.

Cuvântul "trabuc" provine de la termenul "sikar", corespondentul Mayan pentru tutun, care, în limba spaniolă a devenit cigarro. Trabucurile, aşa cum le cunoaştem în ziua de azi, au fost prima dată fabricate în Spania la începutul secolului al XVIII-lea, cu tutun cubanez. La acea vreme, trabucurile sunt realizate în Europa exclusiv cu tutun importat din Cuba. În 1790, fabricarea trabucurilor părăseşte nordul Pirineilor, şi sub forma de mici fabrici se răspândeşte în întreaga Franţă şi în Germania.

Olanda, de asemenea, începe să producă trabucuri folosind tutun din coloniile ei din Extremul Orient. Dar consumul de trabucuri se limitează doar la Franţa şi Marea Britanie.

Producţia de "Segars" a început în Marea Britanie în 1820, şi în 1821 o lege le reglementează producţia. Datorită unei taxe mari de import, trabucurile străine au fost considerate un element de lux în Marea Britanie. Foarte rapid însă, cererea de trabucuri pretindea o calitate superioară şi trabucurile spaniole le fac loc celor din Cuba, pe atunci colonie spaniolă, unde producţia trabucurilor începuse la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Trabucul a sosit probabil în America de Nord în 1762, când Israel Putnam, viitorul general american în timpul Războiului de Independenţă, s-a întors din Cuba, unde a servit în armata britanică. În Connecticut, unde tutunul este cultivat de colonişti încă din secolul al XVII-lea, el a adus mostre de trabucuri havaneze şi cantităţi mari de seminţe de tutun cubanez pentru a le planta. Producţia americana a luat avânt în secolul al XIX-lea, în acelaşi timp cu creşterea semnificativă a importurilor cubaneze.

Abia după Războiul de Secesiune din 1860, consumul de trabucuri devine simbolul clasei conducătoare din Statele Unite. În aceeaşi perioadă, trabucul a devenit atât de popular în rândul bărbaţilor din Marea Britanie şi din Franţa încât mijloacele de transport, hotelurile şi cluburile au creat structuri special adaptate pentru consumarea lor. Trabucul după cină, însoţit de un pahar de vin de Porto sau brandy, a devenit, de asemenea, o tradiţie. Acest ritual este amplificat de faptul că un lider de opinie, Prinţul de Wales, mai târziu Edward al VII-lea, a fost un pasionat de tutun, spre marele regret al mamei sale, regina Victoria, care a urât mereu tutunul.

Inapoi la pagina principala